Marian Chiselite este un fotojurnalist independent, din  Alba-Iulia. A publicat în revista National Geographic România un articol de fotografie şi text intitulat „Pe urmele lui Calistrat Hogaş“. Este vorba de optsprezece pagini care prezintă călătoria călare pe care a întreprins-o singur, timp de o lună de zile, în Munţii Neamţului.Explorarea frontierei Romaniei din caiac a fost un proiect independent initiat de Marian si sprijinit de echipa Hibiscus.

Marian Chiselite despre aventura sa de 650 km pe Raul Prut, intr-un caiac Edge 10.5

“Sa parcurg raul Prut, de la intrarea in tara pana la varsarea acestuia in Dunare, mi s-a parut un mod interesant de incheiere a calatoriilor mele fotografice in Moldova. Eram atras de  incarcatura simbolica a frontierei, de istoria aparte a raului (pe care putine ape romanesti o mai pot impartasi azi), dar mai ales, ca fotograf, de proverbiala izolare geografica a satelor de pe malul Prutului. Aveam de descoperit un rau si, odata cu el, oamenii care traiau pe malul sau.

Trebuie spus ca prima vasla infipta in apa Prutului, in dimineata zilei de 3 august 2009, era intr-adevar o premiera a vietii mele. Incalcam anumite limite ale sigurantei, insa imi spuneam ca intr-un caiac ai nevoie de acelasi echilibru de care trebuie sa dai dovada calare pe un cal. Drumurile lui Hogas nu erau departe, instinctele bune erau intacte, nu am avut un rationament gresit. Am dispus de cel mai bun echilibru in caiacul imprumutat de Dragos.

Desi fusesem sfatuit de catre un incercat marinar sa ma folosesc de o canoe in expeditia mea, consider acum caiacul ambarcatiunea ideala pentru a strabate un rau. Foarte stabila, rapida, silentioasa, usoara. Am parcurs aproximativ 670 de km in 17 zile, in etape inegale, dupa cum cosideram ca merita sau nu a ma opri pe malul raului. Au fost etape de 30 de km, dar si zile pline de vaslit, de 80 de km. Dragos avea dreptate, caiacul sau taia apa extraordinar de repede. Am dispus de doua vasle, una fixa, folosita zilnic, cealalta demontabila, pe care de altfel nu am scos-o din husa. Am invatat inca din prima zi sa vaslesc silentios. Nu greseam: am fugarit cormorani, m-am apropiat de mistreti, vulpi, caprioare, am fost cercetat de vidre curioase.

Prima zi a fost cea mai grea. Descopeream un rau foarte jos, cu multe vaduri, multa piatra, locurile adanci alternau cu cele in care raul parea o apa de munte. Eram totusi incantat de pescajul mic al caiacului care imi permitea sa trec prin apa foarte mica. Si aveam destul echipament: in fata am dispus cortul si neoprenul, intre picioare un sac impermeabil  de 80 l, a carui greutate, data mai ales de echipamentul foto, mi-a asigurat o stabilitate foarte buna pe tot parcursul expeditiei; in spate, intr-un sac mai mic, asezasem mancarea si toate lucrurile marunte necesare unui calator. Desi ma apropiam binisor de o greutate totala de 110 kg, linia de plutire a caiacului a fost impecabila.

Cele mai frumoase etape au fost cele din Botosani, aproape toate cele din judetul Iasi, precum si ultima etapa, Oancea-Giurgiulesti. Am avut norocul sa vaslesc pe un rau curat, pentru ca baietii de la Hibiscus imi atrasesera atentia asupra pericolelor ascunse ale raurilor romanesti. Am rezistat bine din punct de vedere fizic. In primele zile m-au durut incheieturile, iar palmele mi-au fost umflate mai tot timpul. Totusi, nu am suferit de nimic serios care sa ma impiedice sa vaslesc.

Categoric merita sa va lasati dusi de un rau intr-un caiac. Probabil doua saptamani ar parea multora prea mult, dar 7 zile le poate face oricine, fara o pregatire fizica exceptionala. Cred ca este un sport de familie ideal. Mai mult, sunt convins ca s-ar vorbi altfel de importanta apelor in Romania daca acest sport ar avea mai multi practicanti.” (Marian Chiselite, fotojurnalist; poze Marian Chiselite).